Vlad Roman reviews Narration, Navigation, and Colonialism in Romanian

Vlad Roman

Despre naraţiune şi navigaţie

Cartea de imagologie a lui Jamal Eddine Benhayoun* dezvoltă interesul studiilor multiculturaliste pentru relaţia mobilă dintre naraţiune şi navigaţie. Lărgind sfera, miza cărţii se axează pe întâlnirea opozitivă sau nu dintre discursul cultural european şi geografie, relaţie în care cea de a doua componentă se raportează la prima ca formulă a discrepanţei, a divergenţei, a rupturii şi a încetinirii.

Academic în structură, volumul dovedeşte o transparenţă deosebită în capacitatea de a-şi redimensiona perspectiva pentru o cât mai eficientă viziune asupra unei sume (imense) de texte a căror aducere sub orice tip de şablon e discutabilă şi artificioasă o dată ce naraţiunile de navigaţie şi de captivitate sunt create şi trăiesc în iminenţa unor conjuncturi istorico-geografice, ele însele pline de mobilitate. În fapt autorul deliniază aceste naraţiuni ca fiind în primul rând circumstanţiale, deci puţin redevabile stabilităţii culturale europene. Contextual, naraţiunile sunt afectate de spaţiile geografice necartografiate la marginea cărora sunt scrise, se remodelează în forme ale alienării şi în oglinzi ale lipsei unui spaţiu personal, fie el cultural, tradiţional-istoric, sau pur şi simplu empiric, structuri remarcare de J.E. Benhayoun în special pe parcursul textelor culturale. Din acest punct, zona din care priveşte autorul devine mult mai clară: complementaritatea dintre naraţiune şi navigaţie (colonialism) ca incipit al dispersiei naraţiunii şi totodată ca zonă prin care cultura poate consuma geografia, o poate discursiviza deci supune şi integra în propriul discurs.

Cele trei părţi ale cărţii urmăresc instituirea unei dispersii în naraţiune pe care cultura europeană logocentrică, iluministă o nega. Primul set de texte al lui J. E. Benhayoun presupune implicit o dizolvare a canoanelor din acest spaţiu sau, cel puţin, o profundă dubitare a unor liste fondate pe stabilitate de vreme ce textele din perioada şi geografiile respective erau mobile şi puternic interrelaţionate. Apoi, într-o mişcare de logică inversată (dar validă academic întrucât prezentarea unui atare material precede necesar justificările istorice care l-au conturat) autorul remarcă structurile reprezentaţionale care stau la baza discursului captivităţii şi al aventurii, pe care îl plasează între extreme teoretice pentru a-i fixa o normă, şi extreme analitice pentru a-i explica convergenţele şi divergenţele de stil şi abordare faţă de alte tipuri de texte. Amintesc, pentru elucidare, câteva: adevăr – ficţiune, articulare – dislocare, istorie – imaginaţie, dominaţie – contradominaţie. Chiar dacă aceste borne par lipsite de supleţe, trebuie remarcat că au avantajul redimensionării unui spaţiu pe care clişeele culturale cu care suntem obişnuiţi l-au fixat mult prea devreme şi, uneori, inadecvat. Ideea este completată în ultima parte a lucrării, unde autorul studiază legăturile dintre naraţiune şi geografie şi unde explică în linii amănunţite şi colorate, modul intruziv al naraţiunii în percepţia spaţială, nevalidat empiric o dată ce geografia necunoscută este o funcţie a alienării locative, nu a cuceririi raţionale şi pline de încredere, cum fuseserăm obişnuiţi din textele ficţionale de mare circulaţie. Mai mult, jurnalele de călătorie vorbesc explicit sau nu despre ruptura spaţială faţă de locurile istorice (europene) ca despre o dizolvare ontologică la marginea unor teritorii care, dincolo de exotism, sunt teritorii ale pierderii tradiţiei.

Studiul îmbină într-o lectură plăcută inerţia structurală a unui construct doctoral cu farmecul unic al cărţilor de călătorie. Efortul distincţiilor primează: J. E. Benhayoun concepe spaţiul în funcţie de mobilitatea percepţiilor, fapt adecvat cărţilor de navigaţie, dar păstrează simultan referinţa europeană pentru a demonstra rolul dizolvant al acestei întâlniri. Pentru că lucrează cauzal, studiul său se axează nu atât pe capacitatea textelor de a-şi fundamenta o identitate, sau de a o construi prin reflecţie, cât pe întâlnirile dintre ele, în varii contexte. Încercând să demonstreze o pluralitate dispersivă a textelor (care era, cel puţin parţial, evidentă), autorul descoperă funcţiile lor comune, marcate de refuz, incapacitate adaptativă şi nostalgie. Este punctul din care volumul devine mai degrabă un efort teoretic de fixare a unei noi norme (a dizolvării) într-o cultură care nu a cunoscut deruta spaţială.

Suprapus peste aceasta vine raptul istoric. Pornind de la autori ca M. Foucault, K. Popper sau, punctual, E. Said, J.E.Benhayoun îşi construieşte implicit o teorie a cărei miză îmi pare mai importantă, dacă nu în literaritate, atunci în evoluţia percepţiei ontologice, care teorie vorbeşte despre raportul dual, vibrant dintre dezarticularea geografică şi timp, cel din urmă înţeles tot mai puternic discontinuu, mai bergsonian. O atare emfază îmi pare semnificativă, chiar ca studiu în prelungire, pentru că reprezintă o zonă care poate explica evoluţia statutului naraţiunii ca reacţie la acest tipar şi ca oglindă a percepţiei lumii în preajma teoriilor universaliste de sfârşit de secol XVII. Simultan, e de înţeles efortul autorului de a lăsa la o parte consideraţiile teoretice pe care le poate deduce, în favoarea inventarierii, desigur parţiale, a corpusului colosal de texte existente şi, în acest moment, periferice, referitoare la călătorie (navigaţie) şi captivitate în secolele XVII-XVIII. În fapt, efortul e dubludirecţionat în sensul în care echilibrul dintre arătare şi interpretare este simultan un echilibru între deducţia teoretică şi posibilele ei forme în literatura ce urmează. Perspectiva este de asemenea funcţională pentru detonarea falselor valori pe care ni le transmite, din perioada respectivă, literatura de călătorii de largă cunoaştere.

Mobilul studiului se remodelează aşadar dintr-o încercare de explicare a noului tip de naraţiune într-o carte ce mizează pe deschiderile sale antropologice: unele dintre primele semne de dizolvare ontologică a percepţiei europene o dată cu apropierea tot mai rapidă şi mai angoasantă a timpurilor moderne.

*Jamal Eddine Benhayoun, Narration, Navigation and Colonialism, A Critical Acount of Seventeenth - and Eighteenth-Century English Narratives of Adventure and Captivity, P.I.E. Peter Lang, Bruxelles, s.a.